O MĂRTURIE  PERSONALĂ

 

 

Păstrez încă vie imaginea acelei zile triste și reci de februarie, zi care a schimbat tot sensul vieții mele.

Ce este crucea? Crucea este un simbol în primul rând al jertfei Domnului Isus. Apoi, privită din alte unghiuri, simbolizează pericol de moarte (pe stâlpii de curent electric) atunci când este sub forma literei „X”; simbolul X te face atent la trecerea liniei ferate; simbolul T este pentru drum închis; crucea este şi semnul de prim ajutor și totul depinde din ce unghi te uiți la acest simbol. În toate aceste cazuri, crucea este și un semnal de alarmă: „ai grijă, nu te juca, s-ar putea să te coste viața!”

În acea zi însă, pentru mine însemna că mă aflam la o răscruce, într-un moment în care trebuia să iau o decizie cu privire la ceea ce aveam să fac cu acel semn „+” la testul de sarcină.

Eram deja mamă a trei copii, ultimele două sarcini fiind cu foarte mari probleme și complicații și acum aflam că eram însărcinată cu cel de-al patrulea copil. Nu mai voiam să trec prin ce trecusem, nu mai voiam să fiu însărcinată, așa că am luat acea groaznică hotărâre a vieții mele, respectiv de a hotărî în locul lui Dumnezeu și de a întrerupe sarcina, deși știam că numai Dumnezeu are dreptul să dea sau să ia viața.

De mică am primit o educație creștină și știam că a ucide e păcat. Totuși, în același timp, mă gândeam că un copil nu e totuși încă un copil până când nu se naște sau cel puțin până când îi poți simți mișcările. Nu știam atunci că, în momentul în care eu aflam că sunt însărcinată, la numai trei săptămâni, inima copilului bătea deja și că, de fapt, viața începe din momentul concepției. Și pentru că nu voiam să admit că era deja un copil în formare în pântecele meu, m-am grăbit ca să nu treacă prea mult timp să se formeze viața și să am remușcări după aceea. „Cu cât mai repede, cu atât mai bine, nimeni nu va știi nimic, totul va fi bine”, cel puțin așa credeam eu la vremea aceea. De fapt eu nu voiam să iau viața copilului în caz că era viață acolo, ci doar să nu mai fiu însărcinată. Așa că în acele zile singurul meu gând era să fac orice. Și ce faci ca să nu mai fi însărcinată??? AVORT!!!

În acele clipe nu mă gândeam la soț și la cei trei copii ai mei, care ar fi putut să rămână singuri. Nu mă gândeam nici la faptul că refuzam darul lui Dumnezeu. Nu mă gândeam să dau copilului meu nenăscut șansa de a trăi. Nu mă gândeam nici măcar la mine, la urmările care ar fi putut să apară chiar atunci imediat, ca: perforări de uter, infecții, hemoragii, nici la urmări psihice și emoționale, care aveau să apară pe parcurs, ceva mai târziu. Nu mă gândeam nici măcar la faptul că aș fi putut și eu ca mii de alte femei să mor și să stau în fața faptului împlinit, înaintea lui Dumnezeu.

     Și ce aveam să-I spun…?

 

Așa că m-am dus la un medic care s-a arătat foarte binevoitor să-mi ia banii şi să rezolve problema mea legată de sarcină. Mia spus că e o procedură care durează 10-15 minute, nu voi simți nimic și după aceea voi putea pleca acasă. Curând a venit și acea zi pe care o așteptam, dar nu știam ce mă așteaptă! Era iarnă şi frig, o zi mohorâtă pe care mai apoi am urât-o și de care nu mai voiam să-mi aduc aminte niciodată.

Eram într-o încăpere mare, rece, unde moartea era la ea acasă. În aer se simțea o atmosferă apăsătoare. Împreună cu mine era călăul (medicul) și un anestezist care vorbeau o limbă neînțeleasă de mine și râdeau sarcastic, un râs diabolic. A trebuit să mă dezbrac. Eram ca de gheață, fără nici un fel de sentimente, într-o stare pe care nu pot să o descriu, o stare pe care n-am mai simțit-o niciodată. Fără prea multe explicații mi s-a administrat anestezia, după care nu mai știu ce s-a întâmplat.

Când m-am trezit, eram într-o altă încăpere foarte mică, întinsă în pat, tremuram, eram confuză, mi-era frică și doar atunci am realizat că nu mai eram goală doar pe dinafară, ci și pe dinăuntru. Afară se lăsase noaptea, era frig și ploua, parcă și natura plângea, jelea și se întrista în jurul meu. Și, deși înainte credeam că totul va fi bine, nici nu ajunsesem bine acasă și sentimente de vinovăție au început să mă năpădească, îmi era silă de mine și mă gândeam «dacă nu era un copil deja, de ce mă simt așa vinovată?»

Am obținut ceea ce plătisem, respectiv nu mai eram însărcinată. Dar ce anume mă făcea să mă simt atât de mizerabilă?

Diavolul, care la început îmi șoptea: „totul va fi bine…, nici o grijă…, încă nu e un copil…”, acum venea să mă acuze.

Multe luni după aceea am avut sentimente puternice de vinovăție, cel rău mă urmărea și-mi aducea aminte că plata păcatului este moartea: „Fiindcă plata păcatului este moartea” (și într-adevăr eram vrednică de moarte), dar nu pomenea nimic despre partea a doua a aceluiași verset, care spune: „dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru.” Romani 6:23

Povara mea era prea mare, aș fi dorit atunci să nu mai exist, nu mai aveam nici o dorință să trăiesc și mă gândeam că, de fapt, nici nu mai meritam să trăiesc. Altă dată, încercam să fiu tare, să uit și să nu mă mai gândesc la ceea ce a fost, ca un vis negru, îngrozitor și ce era mai groaznic, nu mai puteam schimba nimic, oricât aș fi dorit.

Simțeam mâna Domnului, care, deși greșisem atât de mult, totuși El era cu mine și nu îngăduia să mi se întâmple mai mult decât puteam duce.

Dumnezeu nu mă părăsise, eu eram cea care-L părăsise pe El. Au urmat luni la rând în care m-am simțit foarte bolnavă, deși toate analizele indicau faptul că sunt sănătoasă. În tot acel timp, evitam întâlnirile cu prietenii care, până atunci, îmi erau dragi; nu mă mai puteam conecta cu familia, cu cei din jurul meu, de teamă să nu bănuiască ceva.

Aveam un mort și nu puteam spune nimănui, aveam mort și nu-l puteam jeli, aveam mort, dar nu aveam înmormântare, aveam mort, dar nu aveam mormânt unde să plâng.

De multe ori încercam să-mi amorțesc conștiința consumând substanțe nocive, dar conștiința mea nu putea fi amorțită cu nimic. Era ceva îngrozitor, chinuitor, care părea că  nu se va mai termina niciodată.

Citind însă Psalmul 32:3-5, mi-am dat seama că nu pot continua așa: „Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate. Căci zi și noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii. Atunci ți-am mărturisit păcatul meu, și nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: «Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile și Tu ai iertat vina păcatului meu.»”

Atunci, împreună cu soțul meu am strigat la Dumnezeu, am plâns și L-am rugat să ne ierte pentru vina sângelui vărsat. Am cerut să fiu pedepsită mai bine aici pe pământ, decât să nu pot vedea fața lui Dumnezeu în veșnicie.

Pe când se împlinea vremea când ar fi trebuit să aduc pe lume acel copil, mă aflam în spital, între viață și moarte; am fost supusă unei operații mari, care m-a apropiat mult de Dumnezeul meu, pe care Îl pusesem deoparte ca să-mi „rezolv” problema. Nu știam că de fapt acea operație urma să fie doar începutul durerilor în șirul de șapte operații care au mai urmat în viitorii doi ani și jumătate. Mi-am dat seama atunci că noi putem alege păcatul, dar nu ne putem alege consecințele care urmează. Am intrat într-o stare de depresie, stări de plâns necontrolat, pierdere mare în greutate, dureri groaznice de cap, tumori, hemoragii, stări care atunci nu mi-am dat seama că nu erau altceva decât urmările sindromului post-avort, care apare la 95% dintre cazuri, urmări de care am încercat să scap mergând la mulți medici, dar fără niciun rezultat. Toate acestea până când m-am dus la Medicul care poate să vindece și trupul și sufletul.

Eram convinsă că Dumnezeu mă iertase, dar nu mă puteam ierta eu însămi pentru ceea ce făcusem cu atâta sânge rece. Ceea ce medicul spunea că va dura doar câteva minute și că nu voi simți nimic, s-a dovedit a fi o altă minciună de-a diavolului, care este tatăl minciunii. De atunci, din 1987 și până când Dumnezeu s-a îndurat de mine trecuseră peste 15 ani în care nu mai puteam să aud cuvântul „avort” și nu am spus nimănui povara mea. În tot acest timp, puține au fost zilele în care să nu-mi fi adus aminte și să nu fi plâns cu amar.

Nu cred că există sentiment de vinovăție și durere mai mare ca al femeii care a experimentat tragedia avortului!!!

            Psalmul    51:     „Ai    milă    de    mine,

Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, şterge fărădelegile mele! 

Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea, şi curăţeşte-mă de păcatul meu! 

Căci îmi cunosc bine fărădelegile, şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea.  

Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta; aşa că vei fi drept în hotărârea Ta, şi fără vină în judecata Ta. 

Iată că sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea. 

Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii: fă dar să pătrundă înţelepciunea înlăuntrul meu! 

Curăţeşte-mă cu isop, şi voi fi curat; spală-mă, şi voi fi mai alb decât zăpada. 

Fă-mă să aud veselie şi bucurie, şi oasele, pe cari le-ai zdrobit Tu, se vor bucura. 

Întoarce-Ţi privirea de la păcatele mele, şterge toate nelegiuirile mele! 

Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic! 

Nu mă lepăda dela Faţa Ta, şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt. 

Dă-mi iarăş bucuria mântuirii Tale, şi

sprijineşte-mă cu un duh de bunăvoinţă!                   

Atunci voi învăţa căile Tale pe ceice le  calcă, şi pacătoşii se vor întoarce la Tine. 

Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele!

Izbăveşte-mă de vina sângelui vărsat, şi limba mea va lăuda îndurarea Ta.

Doamne, deschide-mi buzele, şi gura mea va vesti lauda Ta. 

Dacă ai fi voit jertfe, Ţi-aş fi adus: dar Ţie nu-Ţi plac arderile de tot. 

Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită. 

În îndurarea Ta, varsă-Ţi binefacerile asupra Sionului, şi zideşte zidurile

Ierusalimului! 

Atunci vei primi jertfe neprihănite, arderi de tot şi jertfe întregi; atunci se vor aduce pe altarul Tău viţei.” 

Acesta este Psalmul în care mă regăsesc, plâng ori de câte ori îl citesc și mulțumesc lui Dumnezeu că a avut milă de mine, mi-a iertat atât de mult, de aceea Îl iubesc cu o dragoste pe care n-o pot descrie. Acolo unde diavolul a scris „vinovată”, Dumnezeul meu a șters și a scris cu însuși sângele Fiului Său, Isus: „IERTATĂ” pentru că: numai „sângele lui Isus ne curățește de orice păcat” (1 Ioan 1:7b), inclusiv de avort.

În toți acești ani care au trecut de atunci, nu numai că n-am putut spune nimănui povara mea, dar n-am mai putut discuta acest subiect nici măcar cu soțul meu, care și el la rândul lui suferea în tăcere, fără să poată spune cuiva. Era ceva de care nu mai voiam să ne amintim și totuși, ne aminteam în fiecare zi. Era o parte tristă a vieții noastre, dureroasă, rușinoasă, care nu ne făcea cinste.

La soțul meu, sindromul post-avort a apărut mult mai târziu, după aproximativ opt ani. Consecințele au venit și peste el, Dumnezeu i-a dat un țepuș în trup, care l-a măcinat timp de șapte ani.

Atunci mă gândeam, oare mai poate fi vindecare și speranță pentru astfel de părinți? Mai poate fi oprită vreodată „hemoragia” sufletului? Mai putem visa fără  să  avem  coșmarurile  copilului  pe  care  nu  l-am lăsat să-și împlinească zilele…?

După ce Dumnezeu ne-a pus pe inimă la amândoi să discutăm despre acest subiect, ne-am rugat, i-am dat copilului nostru nenăscut un nume, l-am plâns și, pentru prima dată după 15 ani, l-am jelit împreună și i-am dat locul de cinste care i se cuvenea în familia noastră. Fără a știi semnificația numelor, în acea seară eu i-am pus numele „Joel”, care înseamnă

„mesagerul lui Dumnezeu și Dumnezeu este binevoitor”, iar soțul meu i-a pus numele „Daniel”, care înseamnă „Dumnezeu este judecătorul meu”.

În grădina noastră am pus o piatră de aducere aminte pe care scrie: „Un râu de lacrimi și un ocean de durere, până-n ziua când ne vom vedea”. Așa ar fi fost toată viața noastră, lacrimi și durere, dacă n-ar fi fost Jertfa Domnului Isus, care a murit pentru noi și a plătit cu sângele Lui pentru  toate  păcatele  noastre,  ne-a vindecat, ne-a

eliberat și ne-a pus în slujba Lui.

Și Dumnezeu, despre care ni se spune: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept, ca să ne ierte și să ne curățească de orice neleguire” (1 Ioan 1:9), ne-a arătat în acea zi că putem fi siguri de iertarea Sa. Soțul mea a fost eliberat de povara lui fără niciun fel de intervenție umană. Îmi spunea după aceea, că se simte așa de ușurat și că pacea și liniștea sufletească au luat locul poverii care-l apăsase zi și noapte. Dumnezeu ne-a iertat, ne-a vindecat, dar a trebuit să suportăm consecințele pentru păcatul nostru. De aceea, dorința noastră sinceră este ca nimeni să nu mai experimenteze durerea, amărăciunea și povara pe care am simțit-o noi ani la rând. ^* Dacă te afli într-o situaţie asemănătoare, în urma unuia sau mai multor avorturi şi te simţi împovărată, vreau să-ţi spun că nu trebuie să rămâi o victimă a trecutului tău, tu poţi fi astăzi victorioasă pentru că există vindecare, există har şi iertare în sângele Domnului Isus. Dacă a făcut-

o pentru mine, o poate face şi pentru tine. Vino acum cu povara ta, spune-I lui Isus toată durerea ta! El te poate elibera, vindeca şi-ţi poate da pacea, alinarea, şi liniştea sufletului după care sunt sigură că tânjeşti. Trebuie doar să vrei. Orice amânare s-ar putea să te coste veşnicia!!!

* Iar dacă mai stai în cumpănă şi după ce-ai citit aceste rânduri şi încă te mai gândeşti la avort, ca singura ta ieşire din impas şi poate te gândeşti ce vor spune părinţii, prietenii, cei care te cunosc. Nici nu contează ce spun oamenii, singurul lucru ce contează, este ce va spune Dumnezeu cu privire la decizia ta! Te implor în Numele Lui, nu fă şi tu greşeala pe care am făcut-o eu, că vei regreta o viaţă întreagă! Nu-ţi sacrifica copilul pentru a-ţi „salva” onoarea şi nici pentru nimic altceva din lume. Odată ce ai făcut-o nu mai este drum înapoi şi nu mai  poţi  schimba  absolut  nimic,  oricât  de mult ai dori… 

Primeşte copiii ca pe un DAR  din partea lui

Dumnezeu    şi    atunci    ei    vor    intra    ca    o

binecuvântare în casa ta şi vor fi o binecuvântare  pentru familia ta.

„Iau astăzi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte VIAŢA şi MOARTEA, BINECUVÂNTAREA şi

BLESTEMUL. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta, iubind pe Domnul Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui şi lipindu-te de El; căci de aceasta atârnă viaţa ta şi lungimea zilelor tale, şi numai aşa vei putea locui în ţara pe care a jurat Dumnezeu că o va da părinţilor tăi.” Deuteronom 30:19-20

 

Copilul meu   

„Copilul meu stingher tu ai venit, 

Şi eu ca mamă, nici nu te-am vrut şi nici nu te-am dorit.

Copilul meu, pentru care n-am simţit atunci durerea naşterii, 

Îţi simt acum, durerea-n fiecare zi.

Copilul meu, pe care nu te-am văzut niciodată, Pe tine, nu te pot uita viaţa toată.

Copilul meu, căruia nu ţi-am şters lacrimi de pe obraz,

Obrazul meu e brăzdat de lacrimi şi necaz.

Copilul meu, care lipseşti din toate albumele familiei,

Imaginea ta o păstrez în inima mea vie.

Copilul meu, pe care nu te-am scăldat niciodată, Aş vrea să te pot scălda în lacrimile mele, măcar o dată.

Copilul meu cu păr brunet şi-ncârlionţat,

Copilul meu cu ochii albaştri şi zâmbet minunat. Copilul meu, pe care nu te-am ţinut în braţe niciodată,

Te voi strânge la pieptul meu veşnicia toată.  Copilul meu, un nume azi îţi dăruiesc, Joel şi Daniel te numesc.

Copilul meu, eu… mami, Te iubesc şi te doresc.”

 

Versuri dedicate copilului meu nenăscut

 

 

Lucia Petrila
1310 Johnson  St Hollywood, Fl.33019, USA
E-mail: mercymami@aol.com
www.ma-mi.org

 

Când eşti iertat, vindecat şi eliberat, atunci Dumnezeu se poate folosi de cea mai tragică experienţă a vieţii tale pentru a-Şi glorifica Numele şi te poate pune în slujba Sa.

Astfel, la 23 februarie 2002, Dumnezeu  m-a chemat la lupta pentru viaţă, prin ceea ce se cheamă misiunea M.A.M.I., o organizaţie neguvernamentală, care vine în sprijinul femeilor din România, care se confruntă cu o sarcină nedorită, sau suferă în urma avortului, oferindu-le consiliere în criză de sarcină şi cursuri de recuperare în urma avortului.

Activitatea noastră se desfăşoară în prezent prin intermediul centrelor de consiliere MAMA/Iochebed, campanii şcolare şi în penitenciare, în oraşele: Arad, Braşov, Deva,

Hunedoara, Reşita, Sibiu şi Suceava.